Să spunem, din start că acest material a apărut pe site-ul Prosport anul trecut și că a stârnit reacții contradictorii. Între timp, Lucescu a mai bifat un titlu de campion al Ucrainei, dar și, fapt nu mai puțin important, o Cupa UEFA. Ne-am gândit să reluăm interviul, fie și pentru simplul fapt că atmosfera este mai destinsă astăzi, dar nu trebuie uitat că mâine se împlinesc 24 de ani de la succesul Stelei de la Sevilla. Trecând peste șansa Stelei de a nu întâlni adversari de calibru, de norocul numit Duckadam la loviturile de departajare, trebuie admis că acea performanță este și a rămas unică. Mai mult decât atât, repetarea ei ține de domeniul science-fiction. Se cunosc contrele pe care le-a avut Mircea Lucescu, în primul rând cu federația, dar și cu Steaua, club pe care l-a considerat responsabil pentru ghinioanele care l-au urmărit încă de când a preluat conducerea lui Dinamo, în 1985. Ceva dreptate avea nea Mircea, dar nici Dinamo nu era deloc departe de practicile mai puțin ortodoxe de atunci, dar nu acesta este subiectul articolului.
Interesant este că actualul tehnician al celor din Donețk urmărea îndeaproape evoluția „militarilor”, le admira jocul și, într-un interviu acordat L’Equipe chiar înainte de finala de la Sevilla, a spus clar că Steaua are șanse în acel meci. Sincer, câți steliști veritabili ar fi pariat pe propria echipă într-o partidă în care totul, dar absolut totul părea a fi în avantajul Barcelonei? Sigur, Barca de atunci nu era cea de azi, dar la fel de adevărat este că nici Steaua de atunci nu avea nimic de-a face cu Steaua de acum. Și să remarcăm, pe de altă parte, faptul că „Il Luce” admite sprijinul primit de la stat de echipele guvernamentale, dar merge chiar mai departe și admite că acestea erau mai numeroase, Victoria sau Sportul Studențesc fiind două exemple. Am ales traducerea integrală a textului și adaptarea lui în limba română, credem că este cea mai bună soluție.
Patrick Urbini, ziarist L’Equipe: „În 1983 și 1984, Craiova și Dinamo au arătat că fotbalul românesc este în pas cu timpurile noi, cele două cluburi atingând, în premieră, semifinalele Cupei UEFA, respectiv, a Cupei Campionilor Europeni. Doi ani mai târziu, Steaua a făcut chiar mai mult, reușind să ajungă până in finala CCE, ultimul act urmând să-l joace în Spania, pe terenul adversarilor, chiar dacă este ceva distanță între Catalunya și Andaluzia. Dar, de data asta să remarcăm și calitatea jocului, o estetică la care românii rămăseseră datori. S-o spunem foarte clar, Steaua practică un fotbal plăcut ochiului. Am luat legătura cu un interlocutor avizat, Mircea Lucescu, selecționerul naționalei României din 1981 și antrenorul lui Dinamo București din anul 1985. Ei bine, domnul Lucescu ne asigură: „Reușita Stelei nu este absolut deloc întâmplătoare. Mai mult decât atât, clubul are tot ce-i trebuie pentru a se menține la un nivel înalt câțiva ani buni de acum înainte”. – Mircea Lucescu, când anume s-a produs acest start care a condus la această incredibilă performanță? – Totul a început acum doi ani. De fapt, trei oameni au avut un rol determinant în această metamorfoză. Mai întâi, Florin Halagian, care este astăzi antrenorul lui FC Argeș. El este cel care a construit o echipă super puternică aducând jucători noi ca Boloni, Bărbulescu, Bumbescu, Pițurcă sau Radu II. Totuși, el a fost înlocuit în octombrie 1984, deși Steaua era neînvinsă în primele șase etape, cu Emerich Jenei. Probabil, eliminarea în fața Romei i-a fost fatală lui Halagian. Trebuie spus că Jenei este un om de-al casei pentru Steaua, unde a activat ca jucător, iar ca antrenor a reușit chiar un event în 1976. Să spunem clar că acest Jenei a făcut multe schimbări, iar majoritatea au fost bune. În primul rând a adus echilibru și asta, în primul rând, pentru că și el este un om echilibrat și cu simțul măsurii. Pe urmă, este un om mult mai jovial și mult mai apropiat de jucători. Nu în ultimul rând a contat sosirea lui Boloni. Să vă explic: Steaua este o echipă care se bazează mult pe jocul în viteză, dintr-o singură atingere, rareori din două. Cu toate acestea, de multe ori jocul devenea haotic, jucătorii se precipitau odată ajunși în poziții avansate. Datorită lui Boloni, Steaua a corectat această trăsătură negativă a jocului ei și i-a permis lui Stoica să se achite doar de partea ofensivă a jobului său, inclusiv să rămână în poziții avansate de unde își poate plasa pasele sau șuturile la care este un foarte bun meseriaș.
– Cum se manifestă această „dulce armonie”? – Din start, pe categorii de vârstă. Există trei grupuri foarte bine echilibrate: tinerii (Balint, Lăcătuș, Belodedici), bătrânii (Boloni, Stoica, Pițurcă) și un grup intermediar de fotbaliști cu vârste cuprinse între 26 și 28 de ani (Iovan, Bumbescu, Ducadam…). De aici concluzia pe care am tras-o și pe care v-o destăinui în premieră. Steaua are un viitor lung și frumos în fața ei, chiar dacă sunt nevoit s-o spun cu limbă de lemn. Craiova a atins semifinala cu Benfica având mulți jucători experimentați, dar cu niște ani în plus. Pe de altă parte, Dinamo, după semifinala cu Liverpool, s-a văzut văduvită de câțiva dintre titularii care puseseră serios umărul pentru realizarea acelei performanțe: Mulțescu, Ion Marin, Augustin și Custov, considerați prea „bătrâni” pentru fotbalul la cel mai înalt nivel. În schimb, Steaua nu va avea aceleași probleme atunci când se va pune problema unei infuzii de sânge proaspăt. Iată încă un amănunt extrem de important și demn de remarcat: Steaua joacă la fel de eficient, folosește cam aceleași scheme de joc și o face de doi ani buni rulând un lot de 13 sau 14 jucători. Această stabilitate, pe care doar la Liverpool am mai văzut-o, înseamnă 50 de meciuri pe sezon cu aceeași oameni, o garanție în plus pentru obținerea de rezultate. Nu sunt primul care afirm că omogenitatea este condiția sine-qua-non a obținerii de rezultate pozitive. – Cum au evoluat lucrurile la capitolul mental? – Enorm, din acest punct de vedere. Pofta vine mâncând, astfel că foamea de rezultate i-a schimbat pe zi ce trece pe Pițurcă, Bumbescu sau Bărbulescu, efectiv, „inguardabili”, cum spun italienii, acum niște ani. De asemenea, a contat foarte mult și rivalitatea pe plan intern, meciuri care pe care cu adversari, deja experimentați, ca Dinamo, Craiova sau Sportul. Conducătorii clubului au dus o politică riguroasă, cu un program detaliat, iar jucătorii nu s-au putut sustrage, așa cum se mai întâmpla pe vremuri. Să vă mai dau un detaliu extrem de important. La capitolul concentrare, spre exemplu, jucătorii au avut cea mai netă creștere. Nu de alta, dar iau lecții permanent de la un maestru de karate, iar artele marțiale te învață nu numai să crezi, ci și să respiri, spre exemplu. Și pe urmă, a fost publicul, cu presiunea sa extraordinară, cu atmosfera de excepție pe care a creat-o și căreia jucătorii s-au simțit obligați să răspundă. Spectatorii au insuflat echipei dorința de a ataca permanent, un fel de agresivitate pozitivă de care adversarii se tem atunci când joacă în Ghencea.
– Hai să vă întreb direct. Sunt lucruri care lipsesc Stelei în comparație cu ceea ce poți regăsi la un club occidental de succes? În ceea ce privește condiții de antrenament, de refacere, studii video etc, absolut nimic, vă rog să mă credeți. În România totul este făcut și gândit pentru a favoriza Steaua, Dinamo și Craiova. Altfel, nu ar merge naționala, un proiect la care eu țin tare mult și care va avea, cândva, rezultate pe măsură. Spre exemplu, s-a făcut totul pentru a ajuta Steaua, în primul rând aș semnala faptul că internaționalii steliști au rămas la dispoziția clubului, cu o singură excepție, Boloni. Dar, asta și pentru că a fost chiar el cel care a dorit să bifeze împotriva Uniunii Sovietice cea de-a 90-a selecție. Federația aranjase chiar în iarnă un amical cu Brazilia care a fost anulat tocmai din acest motiv. Nu avea niciun rost să ne prezentăm acolo fără internaționalii Stelei. Nu numai că echipa pierdea serios din valoare, dar chiar sudamericanii ne-ar fi bătut obrazul dacă ne prezentam cu echipa incompletă. Pe de altă parte, Steaua a făcut un stagiu de pregătire în Italia, unde a stat trei săptămâni. Aș ține să remarc aici două mari avantaje: este o soluție eficace pentru pregătirea meciurilor din sferturilor cupelor europene, știut fiind faptul că în Est clima este mult mai aspră și, pe de altă parte, este obligatorie aceasta deschidere către Vest, de unde avem numai de învățat. Trebuie să ieșim din această izolare.
– Din momentul în care ați fost numit selecționer, aceasta a fost și principala Dvs preocupare… – Această politică de deschidere este dorită la cel mai înalt nivel și, evident, este o idee binevenită. S-o spunem sincer, campionatul nostru, deși a crescut mult, nu poate trezi nici același interes, nici aceleași pasiuni în comparație cu campionatul Italiei, de exemplu. Din momentul venirii mele în postul de selecționer, contactele cu echipele din Vest s-au înmulțit de patru ori, aici luând în considerare inclusiv naționalele mici. Acesta este singurul mod prin care putem depăși acest complex de inferioritate care, din păcate, încă există la nivel mental. De exemplu, Steaua a depășit această barieră și noi toți, cluburile, naționala, eu personal, avem de învățat de la Steaua. Deja se văd semne bune, nicio țară socialistă nu a reușit, în ultimii trei ani, rezultate mai bune decât ale noastre. Și la națională se văd multe lucruri noi. Ne-am calificat la Euro 84, ar fi trebuit să mergem și în Mexic 86 dacă meciul Anglia – Irlanda de Nord nu ar fi fost aranjat… Uite, până și juniorii și cadeții s-au calificat la turneele finale la categoriile lor de vârstă. – Să revenim la Steaua. Are șanse reale să bată Barcelona sau va face doar act de prezență în finală? – Sincer, eu cred că Steaua are atuurile ei. Le-am văzut jucând pe amândouă în cupele europene și consider că formația română are o organizare superioară a jocului. Cu asta, bucureștenii vor reuși să contracareze agresivitatea, forța și valoarea individuală a jucătorilor care, teoretic cel puțin, înclină de partea ibericilor. Îi pot face pe gălăgioșii fani catalani să tacă printr-un joc de pase bine echilibrat, de data asta mai lent și bazat pe posesie, dar și să încerce contre prin surprindere. Exact cum a făcut Dinamo Kiev în finala cu Atletico Madrid (Cupa Cupelor, 3-0 pentru Belanov&comp n.n.). Steaua se descurcă foarte bine și în fața unei echipe care joacă în stil englezesc, cu fundașii aruncând baloane direct către vârfuri, așa cum s-a întâmplat cu Anderlecht. Presingul sufocant al „militarilor” i-a scos din ghete pe Scifo sau Vercauteren. În concluzie, orice tactică aplici cu Steaua, e greu să-i bați.
– O ultimă întrebare, d-le Lucescu. Absența căpitanului Stoica, suspendat, va fi un handicap greu de surmontat? – Ba da, e o problemă mare pentru Steaua și, probabil, singurul argument în fața căruia mi-aș mai modera puțin optimismul. Contribuția lui Tudorel la construția jocului era esențială. Dar, să fim sinceri, credeți că odată ce au ajuns până acolo vor ceda fără luptă?
PS. Autorul interviului, Patrick Urbini, este acum jurnalist la France Football și, în această calitate ne-a vizitat țara cu ocazia meciului Franța – România, 2-2 la Constanța.
traducere și adaptare de Octavian METONI
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER